0753 200 409

CONSULTAȚIE GRATUITĂ (București)

0753 820 740

CONSULTAȚIE GRATUITĂ (Timișoara)

Povestea lui Dr. Yair Levy

“Emoții ai la orice intervenție chirurgicală. Încerci să-ți păstrezi calmul și să nu te lași afectat, pentru că trebuie să acționezi perfect. Este valabil pentru oricine și pentru orice meserie. Nu ești imun la nimic. Lucrez cu oameni și nu ai cum să îndepărtezi emoțiile, gândurile, grijile, frica. Totul este amestecat, dar trebuie să privești destinația și nu drumul. Pacienții români au nevoie de medici cu emoții. Eu vreau să fiu unul dintre ei. Pentru că asta mă face să fiu mai bun pentru ei și pentru mine .”

DR. YAIR LEVY – Chirurg Plastician

“Do not fear perfection cause you’re never reach it”

Salvador Dali

Important este să o cauți. Perfecțiunea a fost ținta mea chiar și înainte de a deveni chirurg plastician. Este greu de atins, probabil imposibil, dar am fost mereu conștient că poți deveni atât de bun în ceea ce faci pe cât de sus este ceea ce îți propui.

Inițial, am căutat perfecțiunea din spatele obiectivului de fotografiat. Am realizat că sunt doar un spectator și nu m-a mulțumit acest rol. Am decis că pot căuta perfecțiunea și cu bisturiul în mână. Am plecat din Israel cu destinația România și am ales să fac Facultatea de Medicină din Timișoara. I-am apreciat întotdeauna pe profesorii, mentorii sau colegii mei. Le mulțumesc pentru pregătirea pe care mi-au oferit-o.

Datorită lor am ajuns un chirurg plastician stăpân pe sine și am decis să-mi deschid propria clinică – Centrul Medical Dr. Levy. Medicina este un proces continuu de învățare și pregătire. De aceea, am urmat numeroase specializări în străinătate, cu cei mai renumiți doctori profesori în chirurgia estetică. Ușor, ușor, tot mai mulți pacienți mi-au trecut pragul. Și mai ușor, spiritul meu antreprenorial a fost îngropat de cel umanitar. Mi-am dat seama că frumusețea nu este ceva superficial, ci natural. De aceea, îmi place foarte mult chirurgia reparatorie și de reconstrucție, în felul acesta putând schimba viețile unor pacienți marcați de propriile defecte.

Mereu mi-au plăcut provocările și nu le-am refuzat. Am plecat în Sierra Leone, o țară săracă din Africa, marcată de sărăcie, corupție și război civil, împreună cu o echipă medicală internațională. Acolo, la 6000 de kilometri distanță am realizat cât de multe datorez pregătirii medicale din România.

Cei mai mulți dintre pacienții noștri erau copiii-soldați, cu igienă precară, răni lăsate de conflicte armate, tumori sau cu malformații. Pentru ei am făcut chirurgie plastică și reconstructivă. Practic, îi aduceam iar la viață. Puteau avea din nou o viață. N-a fost ușor! Orice intervenție medicală este dificilă, dar când sala ta de operații este un cort și o masă, când îți lipsesc antibioticele sau redoanele pare aproape imposibil să tratezi pe cineva. Ei bine, noi am făcut-o.

V-am spus cât de important este pentru un medic să simtă emoție, așa că vreau să va mai împărtășesc ceva. Ce m-a impresionat cel mai tare în Sierra Leone a fost momentul în care am fost nevoit să amputez ambele picioare ale unei fetițe de 10 ani. Dar tot acolo am văzut și cei mai fericiți copii și am înțeles cât de puternic este zâmbetul unui pacient.

Așa vreau și eu, ca fiecare pacient să plece de la mine cu zâmbetul pe față. Pentru voi m-am pregătit și fără voi nu pot exista ca medic. Orice pacient este important pentru mine, fie că vine pentru o liposucție, un lifting facial sau o reconstrucție mamară.

Consultație GRATUITĂ

Dr. Levy este un chirurg plastician cu experiență și multiple acreditări internaționale. Chirurgia estetică te ajută să obții în 2 ore aspectul dorit pentru fața și corpul tău.

Str. Washington 48A, București – Str. 16 Decembrie 1989 nr. 53, Timișoara